" Pictura m-a pasionat de mic . Consider ca este o arta complexa , care pune numeroase probleme , este greu rezolvat , fiecare izbanda dandu-mi o satisfactie spirituala , fapt care ma leaga de ea pentru totdeauna "

Un artist si flautul serpuitor al amintirilor sale

Uneori , aflat la o raspantie , intre pamant si cer , spiritul hamletizeaza ; atunci el cauta un taram al echilibrului , un taram ce se zamisleste din culori si gesturi esentiale . Dintr-un astfel de spatiu binecuvantat descinde si zestrea plasticianului Nicolae Patru .

Cu cat s-a simtit mai libera , mai vie , vocea lui si-a dorit sa atinga o mai inalta puritate . Una ce se putea intalni cu acea statornicie a orizonturilor sale natale .

De altfel , intreaga creatie a artistului ar putea fi considerata – dupa aproape trei decenii de fertila prezenta – drept o alta scara a lui Iov . Una ce sugereaza , pe urmele motivului scriptural , insasi nevoia de reper , de gasire a unei ordini si a unei tihne primordiale . Pictura se daruie ochiului , fara sa uite insa legatura ‘ cu anotimpurile si alcatuirile deopotriva lumesti si tainice ale firii ‘ , cum spunea un vechi hrisov bizantin.

Cu o modestie proprie artistilor veritabili , acest elev al maestrului Ion Gh.Vraneantu ( cu care a studiat la Scoala de Arta din Pitesti si deprinzand totodata mestesugul sculpturii cu profesorul Radu Adrian , la Campulung-Muscel ) inchipuie o lume a comuniunii intre culoare , desen si memoria lucrurilor ; e de fapt o lume ce iti povesteste cu fiece panza , intamplari si fapte din viata Mantuitorului , facand din jertfa ei un priveghi al invierii . Cine ii priveste lucrarile realizeaza treptat , ca lacrimile fecioarei s-au mineralizat , in vreme ce gandul ei rosteste alte sperante ( v. aici maiastrul glas al icoanelor sale , purtand vechi ecouri duhovnicesti , totul integrat acelui ritual al reculegerii fiintei ) . Potrivit marturisirilor lui , pictura l-a pasionat din frageda existenta ; mai tarziu , ea va deveni pentru Nicolae Patru , oglinda unui destin asumat .

Pe de alta parte , lucrarile depasesc frontiera artei naive , fara a-si pierde deopotriva , vitalitatea si acel flux al emotiei , ce-ncearca sa risipeasca norii vremelniciei. Profund interiorizat , Nicolae Patru dirijeaza intregul , in timp ce vechile case din Muscel , datinile , curgerea anotimpurilor , sau colindatorii isi spun in felul lor aparte , povestea . Peste toate aceste peisaje sufletesti se pogoara ades un semn ceresc isvoditor de lumina . Exista in pictura sa – ca de altfel si in alte sfere ale inspiratiei , precum sculptura ori arta icoanei , din ale caror taine s-a-mpartasit – un suflu al puritatii in stare sa reinvie « trupul prea macinat de-ndoiala al timpului ce ni s-a dat « , cum spunea odinioara , in chilia gandurilor sale , induratorul mucenic Antim .

Lucrarile sunt nu doar rezultatul unei atotcuprinzatoare viziuni naive , ci mai ales , consecinta studiului aprofundat , sistematic , a unor predecesori care , de la Bruegel si penelul sau generos in pilde au cautat a-ntelege dorintele naturii si i-au admirat neingradit intelepciunea . Deopotriva , artistul e un aed al satului autohton , indeosebi al celui muscelean , cu ‘ adierile ‘ lui imemoriale , vegheat de stravechi si felurite datini ( v. puterea evocatoare a unor panze precum : ‘ Case taranesti ‘ . ‘ Case vechi din Muscel ‘ , ‘ In gospodarie ‘ , ‘ Bojdeuca ‘ , ‘Sateasca ‘ , ‘ Toamna ruginie ‘ , ‘ Colindatorii ‘ sau Iarna) .

Artistul isi plamadeste tablourile cu minutie si o exersata stiinta a mijloacelor expresive ( corespondente afective , alternante cromatice , simt al spatialitatii ) , castigand astfel in adancime si rafinament psihologic . Sensibilitatea sa acopera un vast registru al nuantelor , plecand de la experiente autentice , fara sa se lase atras de pitorescul exterior al unor trairi . Ne intampina in creatiile sale , o sincera privire in receptarea ipostazelor naturii . Memoria lui e o alta prelungire a celei a naturii ; in acelasi timp , el sugereaza graitor o intima apropiere de spiritele tutelare ale familiei , lasand celuilalt prilejul cunoasterii lor .

Din ce se naste oare durabilitatea unei existente si a unei alegeri ?

Din implicare – ar veni neintarziat raspunsul - , din acea vointa de a-ti alatura bucuria si lumina salvatoare a creatiei . Pentru acest portretist al nelinistilor pamantului o viata in afara artei ar semana fireste , cu un belsug fara fructe .

Poetul « nebanuitelor trepte « spunea altadata , ca ‘ vesnicia s-a nascut la sat ‘.

Important e cum sa o ‘ convingi ‘ sa mai si ramana acolo . Acest lucru il incearca in zile si nopti de priveghi , si un zamislitor precum Nicolae Patru.

Armand Steriadi / iunie 2008