Născută: 5 mai 1982, Timişoara

Adresa: str. Martir Claudiu Vârcuş nr. 1, ap. 13, Timişoara, jud. Timiş

Membră a Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Timişoara, din anul 2006

Studii:

- 1996 – 2000 - Liceul de Arte Plastice, Timişoara, secţia Pictură Monumentală

- 2000 – 2004 – studentă a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universitaţii de Vest, Timişoara, secţia Pictură

- 2004 – 2006 – masterandă în specialitatea: “Surse şi resurse ale imaginii în pictura contemporană” la clasa conf.univ.dr. Carol David

Contact:

mobil +4 0723 395 653

e-mail: ondine20022000@yahoo.co.uk

Expoziţii de grup:

- 1997, 1998, 1999 - Muzeul Banatului, Timişoara

- 2001 – Universitatea Tibiscus, Timişoara

- 2002- Facultatea de Ştiinte Economice, Timişoara

- 2004 - Sălile Palatului Parlamentului

-2005 - Ambasada Franceză din Bucuresti

-2005 - Salonul Anual al Artelor “Muzeul Banatului”, Timişoara

-2006 – “Noul val”, Gyula, Ungaria

-2006 – “Saloanele Moldovei”, ediţia a XVI-a, Bacău

Expoziţii personale:

- 2000 - expozitia “Reflecţii - Reflexii”- Centrul de zi al Societaţii Alzheimer, cu ocazia Zilei Internationale Alzheimer, Timişoara

- 2002 – “ Atelier experimental ”, Art Club, Timişoara

- 2004 – “Transfigurări”, Art Club, Timişoara

Lucrări în colecţii particulare: România, Germania, Canada, Australia

Alina-Ondine Slimovschi sau arta si fantanile sale “carteziene”

(“Asteptarea: suflet cu cocorii pe drum/ suflet cu o margine suspendata...”)

( V.Vlad, “Indreptarile”, cantul V)

Pentru o plasticiana precum Alina Slimovschi pictura inseamna une maniere de vivre dans l’absolu, cum spunea altadata Maupassant; fermitatea si nobletea spiritului sau se nasc din acea putere a fragilitatii, din finetea si spontaneitatea culorilor.

Structura vitalista, imbratisand “morala” energiei pana la un gen aparte afisat cu dezinvoltura, autoarea este o voce dintre cele mai patrunzatoare, din generatia sa, atat prin calitatea fondului tematic, cat si prin supletea discursului.

Scriitura sa plastica poseda un “culoar” ideatic particular: acceptand tentatia ambiguitatii si a valorizarii umbrelor, a contrastelor, autoarea incearca sa ofere o motivatie, fie si incomoda, tainelor Sibilei memoriei(v. titulatura unor uleiuri precum: “Conspiratia”, “Reverie”, “Podul”, “Plasa de fluturi”).

Pictura slimovschiana convinge prin acea constiinta a transfigurarii materiei, amplificand ritmul respiratiei culorilor( rosul, poate fi perceput ca semn al regenerarii, un anume punct de alunecare catre “infrarosul” sentimentelor). Portretul sau –vazut in termeni valery-eni- se compune din: expresivitate si gratie, frenezie si lentoare, puritate si abundenta, absente si soapte. Artista nu poate adera la o umanitate ordonata “celular”, ci, ea pledeaza pentru una asociata comunicarii non-alterabile, legata esential de expansiunea formelor.

Exista in creatia sa o anume tandrete “voalata”, ferecata in cuburi de cristal, ca un film color surprins de lumina orbitoare a soarelui. Aici rezida exercitiul ei tentacular: o tacere primordiala si un triumf suprapuse pe “retina” imaginarului, pentru a le trasa conturul.

Profunzimea si jocul, provocarile si gestul imprevizibil, alaturi de alte manifestari-dificil de sugerat prin formule conventionale- sunt de fapt, o tentativa de evadare din haos, prin utopie, asceza si vis. Nu limbajul propriu-zis al creatoarei e esential, ci acea tensiune irepresibila ce se “distribuie” pretutindeni cu aceeasi energie si cu aceeasi libera asumare a riscului certitudinilor.

Lucrarile sale sunt parte integranta a unui cod ontic, semne ce preiau acumularile, potentialul emotional, prin intermediul unui alfabet pictural edificat cu minutie de preot franciscan, ca un alt dialog al eului cu “lantul” devenirilor universului.

Intregul ei demers-de pana acum- e o aventura telemahica in cautarea adevarului, a constructiei ce refuza sa se “sedimenteze” cu pretul unei jertfe oarecare.

Retorica artei sale se bazeaza asadar, pe “suspendarea” figuratiei personajelor imaginate, fata de “esafodajul” sentimentelor . Se cauta de altfel, in panzele acesteia, conturul alteritatii elocvente.

Alina Slimovschi retine numai atitudinea, fiindca finalitatea viziunii sale e alta: obisnuinta cu timpul povestirii plastice, cu acea intamplare ce “inlocuieste” sensul demult uitat, pierdut al ideii.

Spatiul picturii sale poate deveni mai tarziu, unul in care discrepantele dintre “eu” si “univers”-pe urmele lui Ungaretti- vor incheia “armistitiu”.

Armand Steriadi