Referinte critice:
Victor Bratu sau un Laokoon in cautarea arcei pierdute a formelor.
“Admiratia fata de o opera creste direct proportional, cu intensitatea vietii celui care a imaginat-o” H.Wolfllin
Cu Victor Bratu se petrece un fenomen singular: creatia isi devoreaza magistrul. Daca privim in spatele lucrarilor sale vom descoperi treptat lumina unui singur adevar – puterea de a transcende culoarea prin intermediul liniei.
Apartinand unei generatii ce s-a obisnuit a nu mai exersa mecanic aceleasi tehnici desuete deprinse in ateliere, artistul recreaza atat la nivel formal, cat si la cel al viziunii, o lume saturata de simboluri, mai mult sau mai putin adiacente unei idei directoare, incercand sa schiteze cu varii mijloace plastice, tensiunea nascuta din dialogul usor amorf, dintre spatiul purelor geometrii si personajele oculte ce vor sa-l populeze.
Asezat la jumatatea distantei dintre biografie si destin, Victor Bratu ramane un etern Laokoon aflat in cautarea pietrei filosofale, indiferent daca ea poate fi reuperata sau nu din mainile creatorului divin; exista numeroase afinitati in pictura sa cu ceea ce se petrece azi in spatiul occidental, cu dominanta italo – spaniola (v. Transfigurare, Dansul Orelor, Lumina increata Calatorie neterminata).
Punctul arhimedic al compozitiilor sale ramane tributar unei antinomii: lupta dintre materie si spirit, tradusa insa in termeni postmoderni, cum evidentia J.Fr. Lyotard in “rivalitatea dintre realitate si opusul ei, campul fictional”.
Daca ar fi sa-i modelam posteritatea, dincolo de manejul variatiunilor pe o tema data si anume inconstientul in stare pura, atunci destinul artistului s-ar putea subsuma unei sigulare viziuni: tendinta de a recuceri un imperiu, fara a sti din pacate, cu ce arma sa-ti pregatesti ofensiva spirituala.
Armand Steriadi critic de arta |
