Rembrandt van Rijn celebrated in the spaces of Rijksmuseum

Holland’s greatest baroque artist was born on 15 July 1606 in a time when Europe was tormented by the “voices” of the ‘30 years war.

“Frumusetea unui sentiment se masoara prin sacrificiul pe care esti gata sa-l faci pentru el” (...). Prin el curge seva arborelui vietii”
( John Galsworthy, Windows, Penguin Books)


Martor al timpului sau, Letitia Oprisan isi construieste “casa sufletului” – cum ii spunea Chasseriau – tot asa cum menestrelii medievali isi plamadeau odinioara canzonerele. Creatoare de limbaj pictural, autoarea este inzestrata cu acea profunzime a spontaneitatii, apta sa incorporeze in imagini, nu numai universul, ci inclusiv principiul sau cauzal, care este cuvantul. Actuala sa expozitie- deschisa la galeria “Simeza”- este prin insasi titulatura ei (“Privirea”) o posibila oglinda revelatoare a conditiei omului modern, vazut mai mult sau mai putin complet exteriorizat, senzualizat, sau mecanizat.

Nicolae Enea sau viata ca un discurs impotriva “limitei”


“Cea mai mare onoare a existentei este aceea de a nu rani memoria celorlalti”-afirma candva Paul-Louis Courier, in pamfletele sale, in plina epoca napoleoniana, de “balet” cu cenzura.

(“Suntem in adancurile unui infern, in care fiecare clipa e un miracol”, Emil Cioran, Le Mauvais Demiurge)

Un paradox al existentei este acela ca maturitatea obtinuta printr-o indelunga experienta coincide cu reliefarea unei stari de gratie ce elibereaza sensibilitatea de servitutile si “despotismul” mijloacelor de expresie, facand posibila dobandirea (in opera) a tineretii ideale, neatinsa de aspra curgere a timpului.

Am fost provocat: mi s-a cerut sa scriu foarte critic, dur, despre realismul socialist, urmand sa vedem reactia realistilor socialisti (sa cunoastem si “parerea” lor, fata de cele scrise).

Editia a XIV-a a Galei Premiilor UNITER va avea loc in Sala Mare a TNB

Victor Rebengiuc si Marius Manole, doi dintre protagonistii piesei “Inima de caine”( dupa M.Bulgakov), in regia lui Yuryi Kordonsyi, jucata la Teatrul National din Bucuresti au fost nominalizati, la actuala editie, pentru acelasi premiu Uniter: cel mai bun actor in rol principal. Montarea, alaturi de “Woyzeck”, sub bagheta lui Mihai Maniutiu( la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj) sunt nominalizarile principale a celei de-a XIV-a editii a trofeelor decernate in prima decada a lunii aprilie.

Conexiuni, atitudini, reverente

Recent, in somptuoasa aula a Academiei Romane s-au decernat Premiile prestigiosului for pentru anul 2003. Ceremonia a fost oficiata de presedintele acesteia, Eugen Simion, printre invitati numarandu-se membri plini sau corespondenti ai institutiei, cat si alte personalitati, dintre care ii amintim pe Maya Simionescu (vicepresedintele Academiei), Constantin Balaceanu-Stolnici, Gh.Vladutescu, Nicolae Manolescu, Adam Puslojic, Virgil Candea, Alexandru Zub, Dan Berindei, Marius Sala, Mihnea Gheorghiu, Radu Voinea, Dinu Zamfirescu, Geo Serban si G.Dimisianu.

Radu Ionescu sau cum pluteste clipa dincolo de Styx
(“Nu poti fi multumit de ceilalti, cand esti nemultumit de tine insuti”, Adele de Boigne, Memoires intimes, III, col. ”Historama”, Paris, 1936)


Pentru multi din generatia sa, guvernata de aura legendara a maestrului Oprescu si insotita de acel “inimitabil cadril al Bucurestiului interbelic”( L.Kalustian), Radu Ionescu a reprezentat un “paznic de far”, un model de gandire arhetipala.

In prima jumatate a anilor 40 (sec20) la marele magazin. Cartea romaneasca aflat pe calea victoriei vis-a-vis de cafeneaua Capsa, la raionul specializat cu materiale pentru pictura, puteau fi cumparate un fel de bloc-notesuri de formate mari sao pocket.Aveau o hartie specializata rezistenta la creion, penita, acuarela, goase sau pastel.Copertile erau din carton prespan.destinate crochiurilor, ele deveneau in atelierul de pictura jurnalele de artist.

Minoritatea albaneză din România în epoca contemporană

Albanezii, atestaţi documentar, sunt prezenţi în ţările române începând din mijlocul veacului al XVI-lea, ca păstori, ostaşi şi gardă domnească, păzitori înarmaţi ai diverselor conace, negustori şi, mai târziu, emigranţi politici.