Secolul totalitarismului-schita de portret (1)

“In casa de nebuni care era Europa de dupa primul razboi mondial, si pe care o denunta Moscova, o miscare fascista a incercat sa combata tentativa de revolta marxista, impotriva lumii burgheze in ansamblu. A facut-o insa cu metode si forte complet straine traditiilor de viata si gandire ale burgheziei. Lumea urma sa plateasca foarte scump aceasta colosala neintelegere.” P.J. Franceschini
Desi exista o luxurianta literatura despre tineretea lui Hitler, cartea Brigittei Hamann “Viena lui Hitler: ucenicia unui dictator”, aparuta recent, in traducere americana la “Oxford University Press” serveste ca un memento asupra contradictiilor politico-culturale ale Europei Centrale din prima parte a secolului XX. Acest volum isi centreaza atentia asupra universului cultural, din care, viitorul Fuhrer si-a imprumutat fobiile, resentimentele personale si ultragierile unui ins inadaptat.
Viena acestuia insemna de fapt chipul intunecat, atavic, pe alocuri lugubru –masochist, al unui oras extrem de cosmopolit. Acestei ipostaze i se opunea cealalta Viena, a veritabilului liberalism, burgul atat de adorat de un Gustav Klimt, A.Schnitzler, L. Wittgenstein, Freud, Mahler, sau Ed.Munch. Faptul ca tanarul pe atunci, Adolf Hitler nu a cultivat sau pretuit indeajuns atmostfera cercurilor imperiale vieneze , net antisemite, nu schimba totusi, profilul viitorului strateg si politician.
B.Hamann (ca si alt biograf , istoricul britanic Jan Kershaw), demonstreaza ca temele obsesive ale antisemitismului nazist, de dupa Republica weimariana (1919-1933) sunt oglinzi fidele ale faimoaselor filipice rasiste, apartinand unor ideologi fanatici in epoca precum Karl Luger, Arthur Trebitsch sau Jorg Lans von Liebenfels-maniacii apostoli ai rasismului fiind dealtfel convinsi ca numai prin “exterminarea elementelor alogene, rasa ariana” poate sa-si proclame magnificienta idealurilor si suprematia in concertul natiunilor lumii.
Astfel, autoarea il plaseaza pe \"micul caporal\",- cum il numise dispretuitor, maresalul von Hindenburg, presedintele Germaniei epocii post-wilhellmiene”, in spatiul crepuscular al Vienei, de dinaintea atentatului de la Sarajevo. Indiferent de gradul de entuziasm al artistului esuat in favoarea extremismului rasial al militantilor extremei drepte, ce a contaminat totusi, si unele zone ale extremei stangi, se poate spune ca, suma acestor fixatii au impregnat lumea sa mentala, supradimensionand ”decorul” in care Hitler va incerca sa justifice din perspectiva milenarista, paradigma socialului, a politicului si a umanului in genere (v.doctrina sa, expusa in biblia partidului nazist ,”Mein Kampf”).

Ostilitatea acestor cercuri , fata de cosmopolitismul exacerbat al statului de drept imperial , asa cum il visase un diplomat de talia lui Bethmann –Hollweg, la care s-a adaugat un anume antisemitism biologizant, si convingerea absoluta ca “neamul lui Israel” reprezinta catalizatorul principal al disolutiei valorilor traditionale, cultivarea febrila a unor mituri privind radacinile civilizatiei septentrionale, total opuse spiritului presupus inferior al culturilor sud-mediteraneene, toate aceste subiecte-pivot au invadat psihicul inclinat spre reverie si superstitie al tanarului Hitler.
Ceea ce primeaza in gandirea autoarei e faptul ca, explozia resentimentara rasista la eroul Germaniei viitoare va avea loc abia dupa 1918, cand innascutul strateg politic si militar isi va implini destinul creator, “pentru asigurarea acelui spatiului vital, in concordanta cu problemele nationale”.
Privita in totalitatea sa, aceasta carte ne ofera in esenta imaginea unui om pentru care, politicul a constituit adevarata rampa de lansare a unei cariere, si deopotriva, o forma mentis capabila sa subjuge pentru mai mult de un deceniu , cum afirma Thomas Mann “nu doar o natiune, ci insasi profilul moral al unei culturi, aflata la discretia puterilor intunericului”.

Armand Steriadi