Drumurile jertfei, drumurile genezei

Ca si pentru Paul Gaugain, pentru C.Piliuta, pictura si desenul, pastrandu-si fiecare specificul, se constituie totusi, complementar.
Pe de alta parte, imaginile pe care le deseneaza vorbesc intr-un mod mai direct, mai sintetic, decat cele pe care le picteaza, despre felul sau de a simti, trai si interpreta Lumea.
Recunoscand Omul in fiecare tablou plasmuit, artistul n-a ramas un concesiv ci, temperament lucid va fi consemnat cu un fel de umor tandru, dickensian, declinul constiintelor, naufragiul moral, sub multiple ipostazieri. Precum altadata Vicent van Gogh – ce picta pentru “oamenii orfani” - , Piliuta ne atrage atentia asupra celor care, din cauza lor sau a altora, esueaza si ne cer prin urmare, a iesi din capcana indiferentei.
Nonconformismul sau legendar, era alimentat de valori autentic umaniste, pe urmele autorului Kirei Kiralina si a lui Adrian Zograffi: generozitate, intelegere, altruism, credinta ca omul este recuperabil, in pofida incercarilor la care il supune demonul incertitudinii. Cu o deosebita economie de mijloace, creatorul nu pierde din vedere sa consemneze elementele de décor, ce ajuta la definirea unui cadru, cristalizand o atmosfera afectiva; simple empirisme vizuale, obiectele ce apareau in pictura si desenele sale aveau o reala putere de incantatie poetica. Astfel, pe cai distincte, mesterul Pil a demonstrat ca desenul, ca sa foloseasca expresia lui Goya este un “idioma universal”.
Indragostit durabil de portret (v. chipul de nesters al lui Luchian ) el are constiinta obscura a faptului ca inflexiunile infinitezimale ale liniilor sunt in ultima analiza, mult mai apte a capta lumea launtrica a fiintei, decat vibratiile culorii.

Findca, daca artistul poseda constiinta specificului fiecaruia dintre cele doua mari componente ale creatiei plastice – desenul si culoarea – nu e mai putin adevarat ca, in arta lui, in drumul de la pictura la desen nu poate exista integral o continuitate efectiva. Desi nu lucraza prin mase si nu recurge academist la pete, hasuri, sau umbre maestrul desenand, remodeleaza acele raporturi inedite intre alb si negru, atat de limpezi si de autonome, incat, ca si spatiul, formele par a deveni tridimensionale.
Intocmai precum in panzele pictate cu “lumina pe lumina” cum le numea Comarnescu, se poate adesea intalni acel crescendo stralucitor realizat sub multiple chipuri, datorita unei inteligente raportari evocatoare a negrului, la albul suportului, fapt ce confera un rafinament sporit liniilor.
Ca un corolar al intregii sale creatii, pentru fostul discipol al lui Ciucurencu, figurativul nu si-a epuizat nicand posibilitatile si energiile.
Asadar, Constantin Piliuta vesnic dezvaluitor si admirator al frumusetilor sufletesti, refuzand stagnarea si moda in sine, ne-a oferit acele imagini-sigiliu ce restabilesc comunicatia, fluxul interior intre noi si ceilalti, acea unda de neliniste, datorita careia privitorul, poate sa-si permita luxul de a se pierde intr-o perpetuua incantare.

Armand Steriadi