Alexandru Ecovoiu intre oglinzi paralele

Aparut intr-o noua editie la Editura Polirom, in colectia “Fiction Ltd”, “Saludos” traseaza in filgranul epicului, o aventura a cunoasterii realizata in maniera borgesiana.
Scris cu ironie si masti persiflatoare, construit pe canavaua caromanului picaresc, volumul este un amalgam de experiente situate la varii etaje narative: melodramatic, fantastic sau erotic. Toate aceste experiente camuflate in magma intrigii, se deruleaza intr-un ritm alert, dispunand de o geografie multipla, specifica prozei latino-americane.
Ajuns la a treia editie – semn al vitalitatii livrescului – cartea a cunoscut un mare succes de librarie, la nivel international (fiind tradus in franceza, spaniola si germana ); editura “Gramar” l-a inclus in colectia celor mai bune 100 de romane romanesti, din toate timpurile.
Volumul a mai primit premiul Uniunii Scriitorilor din Romania (1996) si Premiul “Observator-Munchen” (1998), fiind nominalizat si la trofeul LiterArt XXI (SUA).
In spatiul sau, cititorul va descoperi stranii aventuri melodramatice, exotice, narate intr-un stil westernian sau de safari, amintind de proza unui Antonio L. Antunes.
Dincolo de acestea, in carte exista o intreaga gama de situatii si personaje dislocate din zona realului, fiintand intr-o succesiune de secvente cinematografice, in maniera unui Bergman sau Mario Bolognini, cu fascinante incursiuni in “metafizica” moravurilor.
Alexandru Ecovoiu este in ultima instanta,cum constata colegul sau Dan Stanca, un scriitor atipic in peisajul literar contemporan, debutand in anii ’80, fara insa a face parte dintr-o generatie anume, cu un profil estetic bine conturat. A primit “botezul” criticii literare in 1995, datorita romanului Saludos, confirmandu-si apoi “reflexele” epice cu alte volume precum: Statiunea ( premiul Academiei Romane 1997 ), Cei trei copii Mozart (aparut in limba romana in 2001), si nu in ultimul rand, Sigma (roman premiat de Asociata Scriitorilor din Bucuresti in 2002).
Evitand orice compromis, fie stilistic fie conceptual, prozatorul descinde in arena epicului inarmat cu instrumentarul de rigoare al condotierului, incercand sa “anestezieze” gradual, aventura personajelor, printr-o rarefiata psihologie abisala, potentand totodata, straturile adiacente ale epicului, ajungand pana la acel climax generator de “fantastice apropieri narative” ( Al. George).