Trofeul “ DAKINO” a fost conferit Suediei (Reflections of the Sun,Stina Bergman)
Bruno Ganz, sau exercitiul agoniei perpeetue:The Underfall(“Caderea”)

Juriul prezidat de maestrul Dinu Tanase a acordat in cadrul galei finale a BIFEST, urmatoarele premii: mentiune speciala a juriului: “Crickets”-Matan Guggenheim;cel mai bun film de animatie(2500$, revenind peliculei “The Cake”, al Piei Holmquist;premiul special al juriului (1000$, a fost acordat lui “The Fifth Moon”, de Fabrice Grange);cel mai bun actor (1000$, pentru Maka Sidibe, rol titular in “Aligato”);cea mai buna actrita (1000$ lui Raquel Touanneau, pentru acelasi ”Aligato”);cel mai bun scenariu (1500$, atribuit peliculei lui Fabrice Grange, ”The Fifth Moon”);cea mai buna imagine (1500$,pentru “Tuesday’s Woman” de Mihal Brezis);cea mai buna regie(3000$, pentru “Beetween Us”,revenind cuplului Charlotte B. Christensen si Stefan Mork);trofeul Da KINO (5000$ revenind filmului “Reflections of the Sun” al Stinei Bergman, o reprezentanta novatoare a tinerei generatii de regizori suedezi).
Premiul pentru cel mai bun documentar i-a fost acordat lui Catalin Musat, pentru filmul “Mad Doctor”, un reusit exercitiu de radiografie a lumii halucinante a toxicomanilor, realizat intr-o maniera extrem de frustra, aproape frizind cinismul(o confesiune filmata cu camera de mina, in stilul lui F.F.Coppolla sau O.Stone).
In ceea ce il priveste pe invitatul de onoare al seratei - maraton de la sala “Auditorium”, regizorul ceh Jiri Menzel –“o mare constiinta a Estului”, cum l-a portretizat doamna Manuela Cernat- a primit un Premiu de Excelenta, inmanand apoi, unul din trofeele galei, si totodata prefatandu-si scurt metrajul, intitulat sugestiv, “Violoncelul:o clipa”(structurat ca un eseu vizual, despre patima timpului si melodia suava a vietii;filmul a fost realizat prin colajul de secvente din peliculele in care a jucat de la 16 la 66 de ani, unul dintre actorii sai favoriti-Rudolf Hrusinsky). Trofeul Da KINO a fost daruit de catre cel de-al doilea invitat special al BIFEST, regizorul american Anthony Minghella, autorul faimosului “Pacient englez” si al lui “Cold Mountain”, etern indragostit de spatiul mioritic, cat si de seductia ”micului Paris” de altadata…
 |
 |
Unul din co-presedintii festivalului, Dan Chisu a acordat un premiu special regizorului francez Siegfried-un veritabil personaj de cine-verite, autor al filmului “Sansa”(la care, o inedita contributie a avut-o actrita Emma Suarez, inspiratoarea unui happening a l’italienne, mult gustat de public).
Ultima proiectie a galei BIFEST a fost rezervata, controversatului film ”The Underfall” (“Caderea”), o incitanta confesiune despre agonia unei epoci si a unui destin indelung, obsesiv transfigurat: ultimele zile din viata lui Adolf Hitler,memorabil jucat de actorul elvetian, Bruno Ganz; aceasta antologica fresca a catastrofei unei Germanii sfasiate de Molohul razboiului, a avut drept sursa principala de inspiratie, stenogramele secretarei particulare a Fuhrer-ului, Ute Traudl, originara din Munchen. Filmul, in ansamblul sau, nu mai prezinta totusi, imaginea cliseizanta a unui Hitler demagog, schizoid, caricatural, ci, dimpotriva chipul neostentativ, aproape de realitatea cosmaresca, a unui personaj, care s-a visat “Profetul Noii Germanii, desprinsa din lumea zeilor wagnerieni”(Karl Jaspers).
BIFEST-ul actual –dincolo de inerentele imperfectiuni de organizare si coordonare-a oferit posibilitatea, prin proiectiile speciale de la cinematografele “Patria”si “Union”, nasterii unor veritabile evenimente cinefile (ne referim mai ales, la cele trei filme apartinind unui prestigios cineast rus contemporan, Alexandr Sokurov-Moloh, Arca ruseasca si Tata si Fiu, care pentru majoritatea publicului, au constituit o uriasa surpriza).
La acest regal cinematografic, s-a mai adaugat intilnirea cu doua legende ale filmului din perioada totalitara: J.Menzel si J.Stuhr (acestia, sunt considerati alaturi de Milos Forman si R.Polanski, cei mai semnificativi cineasti pe care Estul i-a daruit Occidentului, dincolo de Cortina de Fier; o alta surpriza cinefila a constituit-o programarea in off , a fastuosului film “2046”realizat de un cineast de rezonanta lui Wong Karwai).