“Si ce veti face cu Graalul cand il veti gasi ?” (Benjamin Disraeli)

Graal-ul, in acceptia traditionala a termenului va fi fost acea cupa misterioasa, in care Iosif din Arimateea ar fi strans sangele ce picura din ranile Mantuitorului, rastignit pe cruce.
Marturii despre simbologia sacramentala a sa se intalnesc de altfel, si in traditia celtica arhaica, (sau druidica), cuvantul desemnand la origine, un potir cu functie magico-ritualica, in care se afla o bautura miraculoasa (asemanatoare cu ambrozia zeilor din Olimp, de care amintea Sf. Augustin in “Confesiunile sale”, sau cu faimosul Elixir din traditia alchimica, apartinand unui Meister Eckart sau Nostradamus). Legenda spune ca Iosif ar fi dus apoi Graal-ul, in Anglia, pe teritoriul de azi, al Tarii Galilor, acestia fiind urmasi ai vechilor celti.
Mitul Graalului este indisolubil legat de acel ciclu de legende, despre Regele Arthur si Cavalerii Mesei Rotunde, in care descoperim de asemenea, elemente iconografice de natura celtica (v. Mircea Eliade, “Istoria ideilor si credintelor religioase”).
Nasterea legendelor Graalului cu intregul lor cortegiu de ipoteze si dimensionari epice a coincis unui apogeu al spiritualitatii umane, desfasurat simultan, din punct de vedere al evolutiei crestinismului, cu perioada Cruciadelor (cf. studiilor lui J. Maritain si Teillhard de Chardin). Ulterior, in spatiul occidental s-a declansat un lent proces de declin ideologic, de disolutie a mentalitatilor culturale, culminand cu triumful Revolutiei franceze (1789) si al rationalismului voltairean din secolul al XVIII-lea.
Astfel, in conditiile degradarii elanului spiritual vital, asa cum il teoretizase Sf. Toma d’Aquino in celebra sa lucrare “Summa Theologiae”, Graalul a fost transferat in peisajul oriental, in acel legendar regat al Preotului Ioan ( asimilat de catre unii esoterologi, precum Steiner, cu tarimul “Shambalei”).

Un alt obiect cu functie soteriologica, profund legat de apostolatul mesianic, cum aparea el evocat, in scrierile patristice clasice, este Lancea lui Longinus. Evangheliile atesta faptul ca acest centurion l-ar fi impuns cu lancea pe Iisus, pentru a afla daca a murit cu adevarat (v. Evanghelia dupa Ioan).
In raport cu semnificatia Graalului, ce detine un rol receptiv, de natura feminina, protectoare, lancea are o functie complementara, prin tipologia sa, tipic agresiva, dominatoare; despre aceasta lance se cunoaste ca a fost in perioada medievala (sec X-XVI ) in posesia Casei de Austria (v. Memoriile secretarului imparatesei Maria-Tereza, aparute postum in sec. al XIX-lea ).
Se relateaza in acest context, de catre majoritatea biografilor lui Hitler, (v. cartea lui Marian Potkovinski) ca, in primii ani ai veacului XX, acesta – atunci un discret pictor – ar fi vazut faimoasa lance la un muzeu din Viena ramanand fascinat de mitolgia ei; pe dealta parte, o veche profetie talmudica afirma ca detinatorul lancii ar fi putut schimba destinul umanitatii in mod maniheist.
In 1938, o data cu realizarea Anschluss-ului nazist, un batalion german va fi transportat lancea sacra de la Viena la Berlin (mai intai, la vechiul sediu al Muzeului Imperial de Arheologie, iar apoi, in cursul razboiului, la vila personala a Fuhrer-ului, Berchtesgaden, in Alpii bavarezi).
Iata asadar, modul cum ancestrale simboluri si relicve ale crestinismului timpuriu au marcat, cum afirma Rene Guenon, “relatia omului cu teritoriul aproape ocultizat al Divinitatii”.

Armand Steriadi