(adaptare dupa revista “Lire”)

“Ce mai putem spera cand ne sunt pradate amintirile ?” , se-ntreba in vara anului 1940, Benjamin Fondane, autorul neuitatului eseu dedicat lui Rimbaud.
Dupa o indelunga si stranie absenta, cauzata indeosebi de traversarea unui Cortine de Fier generatoare de infinite mistificari ale istoriei, o carte precum aceea a Irenei Nemirovsky, poate reprezenta un exercitiu de reconstituire a memoriei; de origine ucraineana, prietena cu Marina Tvetaeva si alti colegi de generatie, stabiliti in Franta, aceasta singulara creatoare va fi arestata in 1941, si apoi va sfarsi la Auschwitz, impartasind acelasi destin, cu al lui B. Fondane, din stirpea “autorilor damnati”(Pierre de Boisdeffre)
Amandoi au adaugat inca o fila insangerata la calendarul martirilor unui timp iremediabil mutilat.
Volumul insumeaza amintiri, inedite intamplari, ce mascheaza o biografie, sansa unei iubiri irosite si, nu in ultimul rand, clipele unui eroism netrecut prin retortele dezabuzarii.
Romanul, avand o prefata semnata de Myriam Anissimov se remarca prin densitatea si acuitatea analizei psihologice, prin capacitatea scriitoarei de a reface traseul unei existente, cat si prin rapelul la un anumit “timp interior” al limbajului (asemanator cu acela folosit de faimoasa Colette in povestirile sale) .
Numai astfel pierderea sa devine astazi sinonima cu o regasire, cu o incercare de terapie a constiintelor.