Mexicanii au comemorat “Ziua Mortilor” ( Dia de muertos ) cu gandul la Luis Bunuel.

Mexicul traditional, asemeni antecesorilor sai, fascinat de ritualurile si practicile magice nascute in umbra vechilor legende precolumbiene, reinvie in acelasi regenerator Noiembrie, o data cu sarbatorile religioase ale papalitatii.
Cine e familiarizat cu aceasta cultura, poate intelege expresia melancolica, usor arhaizata a unui popor intristat de ideea unei distrugeri inevitabile – asa cum afirma ambasadorul Mexicului, Leandro Arellano; “Nu poate lipsi de aici nici acel vestit pahar inchinat mortilor pe care il bem noi cei vii, ceva asemanator cu ce se intampla in Romania la Mosii de Iarna, de Vara sau de Toamna desi, se pare ca mortii din Romania mananca ceva mai mult decat ai nostri”, a mai adaugat diplomatul hispano-american.
In aceste zile traditia ne spune ca sufletele celor disparuti se intorc pe pamant; in memoria lor se pregatesc asa numitele altare ale celor morti, dinpreuna cu simbolurile culinare specifice unei ceremonii funerare: tamaia, painea, sarea, florile, tequila si mescalul. In mijlocul altarului figureaza chipul celui trecut Dincolo.
In 2004, mexicanii au impodobit altarul cu o luxurianta florala majestoasa, vazut ca o ofranda adusa celui ce si-a petrecut ultima parte a vietii, in tara lui Zapata si Villa ( sfarsind acolo in 1983), de la nasterea caruia s-a implinit un veac- autorul neuitatei Viridiane, Luis Bunuel.

* * *
Clipa de gratie si memorie oculta a acestei manifestari, desi sosita cu intarzierea de rigoare, ca intr-o regie deghizata, a purtat marca neo-mioritica a tarafului Mambo Siria
aflat sub bagheta lui Mircea Dinescu (poetul aducandu-si cu jeep-ul mexicanii balcanici, spre satisfactia multimii si a invitatilor din Corpul Diplomatic, mai ales sensibili in maniera lui Bregovics la ritmurile deocheate produse de acestia: “Ei canta la pranz la inmormantari si seara la nunti. Astfel inbina utilul cu placutul”- a lamurit asistenta extaziata autorul Aspirinei saracului).
Ca o marturie a sarcasmului, in aceiasi Zi a Mortilor, urmasii aztecilor compun acele “Calaveras“ – versuri populare satirice – dedicate unor figure ale vietii sociale, politice, culturale, sau cu aluzii la viata cotidiana a orasului.
Este laudabil efortul Institutului Cervantes si a directoarei acestuia, doamna Ioana Zlotescu de a incerca sa creeze punti culturale durabile, capabile sa demonstreze viabilitatea unor cutume si in acelasi timp, sa confere legitimitate unui demers spiritual cu profunde ecouri in memoria publicului.

Armand Steriadi