Mihaela Dordea



5 August 2007, orele 15,15. La Institutul Oncologic Fundeni din Bucureºti, Florian Pittiº, Moþu, s-a „întors acolo de unde a venit, la fiinþa lui Dumnezeu, care înseamnã infinit.”
Lumea artisticã, toþi cei care l-au admirat ºi iubit, sunt încã nedumeriþi. A fost un ºoc. Moþu, discret, aºa cum era de fapt, nu a dorit sã fie în atenþia publicã pentru o maladie care îl mãcina de multã vreme. El însuºi, a descoperit –o prea târziu, în urmã cu un an, când cancerul de prostatã era deja în metastazã.
S-a stins în stilul sãu, conºtient de ceea ce urma sã se întâmple cu el, cu umor….ºi poate cu tristeþea ca se desparte prea devreme de viaþã. Dupã o lungã caniculã, a început sã plouã. Se spune cã dacã plouã când moare cineva, înseamnã cã îi pare rãu….
Florian Pittiº s-a nãscut la 4 octombrie 1943 la Bucureºti. Absolvent al Institutului de Artã Teatralã ºi Cinematograficã din Bucureºti, a fost actor la Teatrul Bulandra.
Cu un talent de excepþie, cu un har, cum puþini au, Moþu Pittiº a fost un simbol al generaþiei „în blue-jeans ºi adidaºi”.
Vã mai amintiþi de serile de „Poezia muzicii tinere”? Erau momente magice în care plecam la drum printre idealuri ºi muzicã rock, împreunã cu el, cel care a încãlcat toate regulile vremurilor ºi ne-a dãruit bucuria muzicii care a rãmas de atunci, a noastrã.
A semnat cronica muzicalã la câteva publicaþii, iar dupã ce a cãzut comunismul, a devenit directorul canalului de tineret la Radiodifuziunea Românã. apoi director al postului Radio3net.ro, care emite exclusiv pe internet.. În emisiunea sa „PITTIª SHOW” a promovat muzica pop-rock Susþinãtor al echipei de fotbal Rapid, a fost membru al Clubului Aristocratic Rapid.Ca semn de preºuire ºi omgiu, echipa Rapid va juga in urmãtorul meci, în tricouri de doliu.
In 1992, împreunã cu Mircea Baniciu, Vladi Cnejevici ºi Mircea Vintilã, a înfiinþat grupul „Pasarea Colibri”.
Are trei albume de muzicã folk, În cãutarea cuibului pierdut în 1995, Ciripituri-1996 ºi Cântece de bivuac în 1999.
Roluri pe scenã, roluri în care a strãlucit ºi a impresionat, multe. Dintre ele, iatã câteva în Antigona de Sofocle, regia lui Alexandru Tocilescu, Bunã seara domnule Wilde de Oscar Wilde, în regia unui alt mare regretat, Alexandru Bocãneþ, Titanic vals de Tudor Muºatescu, în regia unui monstru sacru, Toma Caragiu. A fost Scapino, Valentin, un rol care mi-a rãmas în minte ºi in suflet, a fost ºi regizor, la Cum se numeau cei patru Beatles de Stephen Polijakof sau Câinele grãdinarului de Lope de Vega.
În filme, câteva roluri memorabile în Mama, Veronica se întoarce, Gioconda fãrã surâs….
Acestea sunt statistici, dar valoarea omului , calitatea omului , a lui Moþu, nu o pot exprima cuvintele. Deschis, sincer, cald, sensibil, discret. De un bun simþ rar întâlnit.
Avea principii pe care ºi le respecta, avea un umor care fermeca. O voce care nu se putea confunda. Avea un cult pentru mama lui…
Într-un dialog cu Moþu, nu te mai sãturai sã îl asculþi.
Iatã un interviu pe care l-am fãcut cu Moþu, în urma cu ceva timp, chiar de ziua lui.
„Ce mai faci tu, Florian Pittiº?
Florian Pittiº- Ca de obicei, impresie proastã ºi datorii.
Spune-mi, care a fost momentul din viaþa ta , în care te-ai hotãrât sã urmezi calea marii ispite, arta?
F.P.- Nu ºtiu cât au fost ideile mele ºi cât influenþa mamei mele care a dorit sã fie actriþã, dar nu au lãsat-o pãrinþii ei, bunicii mei. A fost, deci, interesul pentru teatru. Din fericire, se pare cã am avut totuºi unele aptitudini pentru zona asta. În orice caz, sunt fericit cã am ales drumul artei, pentru cã mi-e cel mai la îndemânã.
Eºti un om foarte sensibil ºi sensibilizezi, la rândul tãu pe ceilalþi. Care crezi cã este punctul tãu… sensibil?
F.P.- Nu m-am gândit la asta. Cred cã punctul meu sensibil ar fi cam întreaga mea fiinþã ªtii cum e, aºa cum e copilul neºtiutor care se duce râzând ºi cu braþele deschise în faþa celui mai fioros dulãu.
ªtiu cã ai o fire romanticã, când iei o hotãrâre, ce pui în faþã, sufletul sau raþiunea?
F.P. – Înainte de toate, sufletul. Abia pe urmã raþiunea vine ºi-mi spune dacã am fãcut bine sau am greºit.
Am vãzut ºtiu cã eºti iubit de oameni, de colegi, de subalterni, ai o mare disponibilitate pentru comunicare, pentru problemele celorlalþi.
F.P.- Sunt actor. Sunt obligat sã am aceste disponibilitãþi. Sau dacã nu le am, mi le creez. Actorul este un om al dialogului.
Ce te nemulþumeºte la om, ce te supãrã cel mai tare?
F.P.- Minciuna.
ªi ce apreciezi?
F.P.- Cinstea, sinceritatea.
Din cât te cunosc, ºtiu cã eºti un luptãtor ºi un învingãtor. Ai avut vreodatã impresia cã îþi stã ceva în cale?
F.P.- Tot timpul. Dacã nu, îmi creez singur obstacole, pentru cã altfel m-aº plictisi înfiorãtor.
Pentru cã veni vorba, eºti om ºi ai ºi tu slãbiciuni. Cum lupþi cu propriile slãbiciuni?
F.P.- În primul rând, sunt conºtient de ele ºi apoi, dacã sunt slãbiciuni, încerc sã le înving fãrã sã îmi pun platoºã de fier.
Sensibil, romantic, artist…Ce loc ocupã iubirea în viaþa ta?
F.P.- Totul.
Ce te fascineazã ºi ce te nemulþumeºte la lumea de azi?
F.P.- Nu are nici ce sã mã fascineze, nici ce sã mã nemulþumeascã, pentru cã sunt de acord cu Eminescu când spune: „privitor ca la teatru tu în lume sã te-nchipui”.Deci, doar constat. Atât ºi nimic mai mult.
Este o perioadã în care omul are tendinþa sã transceadã cãtre infinit ºi transinfinit. Crezi cã aceastã aspiraþie îl îndepãrteazã de realitate?
F.P.- Cred cã este tendinþa de a se întoarce acolo de unde a venit, la fiinþa lui Dumnezeu, care înseamnã infinit.
Crezi în Dumnezeu, care este relaþia ta cu Dumnezeu?
F.P.- Bineînþeles. Dar cred în Dumnezeu nu ca urmare a unei educaþii religioase foarte corecte sau a unui ritual al Bisericii pe care sã îl respect, pentru cã perioada pe care am trãit-o nu mi-a oferit aºa ceva. Cred ca urmare a unor gânduri personale ºi a lecturilor fascinante din Biblie.
Crezi ca arta a influenþat latura umanã a artistului Florian Pittiº?
F.P.- Consider arta un lux. Cred cã arta a apãrut când omul a pictat pereþii peºterilor. Asta înseamnã cã avea de mâncare, altfel ar fi plecat la vânãtoare. Aºadar….
Am înþeles. Spune-mi te rog, ai avut vreodatã tendinþa sã treci peste cerinþele spectatorilor, sã îi iei de mânã ºi sã îi treci la o treaptã superioarã de intelect ºi spirit?
F.P.- Aici cred cã este latura mea caracteristicã. În spectacolele mele, de obicei, încep prin a pune semnul egal între mine care sunt pe scenã ºi public, care se aflã în salã, aºa încât sã avem acelaºi limbaj, sã ne simþim prieteni. Dupã aceea, îndrãznesc sã le deschid o uºã în spatele cãreia existã anumite lucruri care mie mi se par a fi interesante sau extraordinare ºi îi invit sã vinã dupã mine, acolo.
Ce crezi cã ar contura în mod foarte elocvent, personalitatea ta?
F.P.- Zona fierbinte a adolescenþei care a depãºit stadiul de infantilism ºi strigã cu tãrie:fereºte-mã Doamne, sã mã maturizez vreodatã!
Florian Pittiº…Acelaºi pe care îl ºtiu de ani ºi ani. Existã o reþetã a tinereþii fãrã bãtrâneþe?
F.P.- Sã nu pui niciodatã punct cunoaºterii ºi dacã ai ajuns la o concluzie, sã o calci în picioare ºi sã mergi mai departe.
Dacã ar exista , undeva, un monument al Omului, cu O mare, ce ai fi tentat sã scrii la baza sa?
F.P.- Ce spune Gorki: „OMUL, ce mândru, ce frumos sunã acest cuvânt!”

Florian Pittiº a plecat ºi a luat cu el nostalgia tinereþii. ªi totuºi, amintirea lungilor conversaþii cu el, amintirea omului ºi artistului, dar mai ales a prietenului, a lui Moþu, rãmâne ca o credinþã vie cã tinereþe fãrã bãtrâneþe existã, ºi de ce nu, viaþã fãrã de moarte…Pentru cã vom fi mereu împreunã, tot în blue-jeans ºi adidaºi, cu parul lung, fluturând în adierea vântului, cu sufletele pline de ceea ce am fost, de ceea ce vom deveni….Vã mai amintiþi Poezia muzicii tinere?
Moþule, nu te vom uita niciodatã….