Din ARHIVA - Nr. 11, 21 noiembrie 2007.   Revista de analiza si informatie culturala.
Dragi cititori revista noastra s-a mutat la adresa http://fanartacropolis.blogspot.com
 
    Literatura  Publicistica  Arte vizuale  Muzica  Teatru  Cinema  Miscellanea
 

 

Redactor-sef:
Armand Steriadi

Secretar de redactie:
Speranta Stefanescu





Warning: mysql_num_rows(): supplied argument is not a valid MySQL result resource in /home/mihai/www/html.fanart/revista/simplenews/news.php on line 281
Ultima calatorie a lui Hamlet
 
Ultima calatorie a lui Hamlet

( “ Sufletul actorului este o piata pustie in care totul e randuit frumos pentru a primi prieteni , oameni ,constiinte nestirbite , alte suflete…Sufletul actorului este aproape de copilaria noastra a tuturor , pentru ca n-a parasit bucuria jocului , punctual de fuga al propriului nostru suflet . Sufletul actorului este varsta noastra cea mai curata , cea uitata zi de zi mai mult “ – Sufletul actorului , in “ Pamantul americanului “ )

Adrian Pintea


Fire ultrasensibila si martor incomod , artistul avertizeaza perpetuu , dincolo de “vanitatea “ timpului sau .
Un asemenea personaj a fost si actorul Adrian Pintea . Traversand cortina oricaror deziluzii , el dorea sa arate lumea , viata , in realitatea ei , fara cosmetizari , sau transplant de luciditate , acceptandu-i paradoxurile . A iubit teatrul si adevarul , deopotriva , cum putini altii . Ca si Hamlet odinioara , jucand pe scena destinului , inconjurat de oglinzi si de bufoni , Adrian Pintea a cautat chiar, prin punerea lor in fata vremilor si a semenilor sa dezlege tainele fariseismului si ale degradarii umanului ( “ In afara de biserica- spunea el- omului ii ramane o singura sansa de intalnire cu el insusi . Teatrul . Hamlet este locul in care aceasta intalnire este optima si, in cele din urma , salvatoare “ ) .
Radacinile lui erau undeva , in apusul Transilvaniei ( in tinutul de legenda al Beiusului natal , dintr-o familie de preoti , avand un chip descins parca din vitralii chavanniene) si nu respingeau defel , anume legaturi de rudenie cu faimosul haiduc Pintea Viteazul . Idealul sau era sa intruchipeze eroi romantici , mult dupa stingerea romantismului .
A devenit studentul Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica “ I.L.Caragiale “ in 1974 , la varsta “ fugarelor iubiri “ verlainiene ; a debutat alaturi de Dina Cocea si Ion Lucian in “ Excursia “ de T.Manescu , insa veritabila sa iesire la rampa s-a produs in 1978 , pe scena studioului Casandra , cu rolul Romeo , din spectacolul “ Romeo si Julieta “ de Shakespeare , alaturi de Mariana Buruiana – o sensibila Julieta – in montarea Catalinei Buzoianu . Mai tarziu , pe malul Pontului Euxin , acelasi Adrian Pintea juca impreuna cu Marcel Iures si Mirela Gorea in “ Oedip salvat “ de Radu Stanca , in regia colegului sau , mereu surprinzatorul Mihai Maniutiu . Vor fi urmat apoi alte roluri , in egala masura in filme ( “ Adela “ , “ Iancu Jianu “ , “ Padureanca “, “ Oglinzi paralele “ , “ Capitanul Connan “, al lui Bertrand Tavernier , “ Femeia visurilor “ , “Vlad “, dar si “ Das Alibi “ , semnat de Hayde Pills ) , ori pe scena , printre care si memorabilul Henric al IV-lea , eroul pirandellian din drama omonima , sub bagheta lui Dominic Dembinski , la Teatrul Nottara , sau Hans din acel irepetabil “Ondine “de Jean Giraudoux , in viziunea lui Horea Popescu la Nationalul bucurestean .Printre spectacolele in care a putut fi vazut in ultimele trei decenii figureaza : “ Pescarusul “ cehovian , regia Liviu Ciulei , “ Memoriile unui necunoscut “ , de F.M.Dostoievski , regia Ion Cojar , strindbergiana “ Domnisoara Iulia “ , in viziunea Lianei Ceterchi , sau “ Copii unui Dumnezeu mai mic “ de Mark Medoff , al neuitatului Theodor Cristian Popescu . Fervoarea si profunzimea cu care isi interpreta rolurile nu –I puteau estompa acel inimitabil timbru hamletian …

Armand Steriadi
     
E-mail Trimite prin email
Print Imprima acest articol
Print Comentarii ()
     

Webmaster:
Mihai Cirneala

 
Site administrat de:

prima pagina www.fanart.ro/acropolis
Galeria FanArt | Cuprins | Rasfoire arihva | Contactati-ne

Back to topSus