( “ ...cuvintele , notele , culorile , liniile – toate aspira sa se uneasca , insa cu...rugaciunea “ )

Henri Bremond

Pentru un creator precum Andre Ernst dialogul cu imaginea e mai mult decat un rod al hazardului ; el stie ca mai exista locuri unde poti redescoperi frenezia tineretii si armele ei. Spatii pe unde ai dori sa mai ratacesti , fara a simti cum te inconjoara chipul monotoniei .
La ultima sa participare expozitionala ( la galeria “ Galateca “, reunind veritabile “ Impressions roumaines “ ) artistul compara spatiul romanesc cu o insula , asemanand-o printre altele , cu Guadelupa ( pentru ambele folclorul are un rol esential in evolutia lor intima ) . Colajul este vazut ca un alt mediator intre sine si univers ; cum singur marturiseste , el exprima “ schimbarea vietii mele si nevoia de a actiona ; lucrarile mele reflecta , vizualizeaza specificul unui oras aparte ; exista de altfel , un joc , o alternanta intre tablouri triste si tablouri vesele , varatice ori hivernale , unele acoperite de un alb obsedant , altele raspandind caldura si prospetime – Stavropoleos , Cismigiu “ .
Acest spatiu are – ca si Parisul – o memorie de aparat . Autorul ii spune doar povestea .
Pe de alta parte , el e legat de bratul prezentului , pe care nu-l simte insa ca pe un martor al vreunui oracol invidios . Culorile transforma subit materia in energie emotionala ; ele descriu mereu alte povestiri despre timp .La Andre Ernst detaliului ( surprins in alb , albastru , galben sau rosu ) i se deschide un culoar afectiv usor perceptibil , semn de rafinament al viziunii . Din felul cum vorbesc aceste imagini se simte prezenta , in spatele lor , luciditatea . Pentru el pictura e un spatiu al sensibilului , mai mult decat al ratiunii .
In locul lucrurilor crezute intangibile se afla semnele celor vii , tot mai ademenitoare .
Ceea ce ochiul descopera e urma lor lasata pe “ harta “ timpului .
In cazul sau , scenografia ideilor n-a insemnat decat recursul inspirat la o “ metoda “ indelung exersata ( colajul ) si dubla lui functie : spatializatoare si modelatoare .

Tablourile ernstiene sunt semne indicatoare ale unui tinut in miscare ; tinut unde lumina inchipuie un straniu joc de contraste : cand puternice , cand gata sa dispara .
Artistul nu si-a istovit – ca alti confrati – Pegas-ul imagistic . Dimpotriva , a reusit sa-l “menajeze “ . Elocvent e faptul ca ideile nu mai “ dirijeaza “ povestea “ , ci doar o insotesc . Motivul si forma au devenit elemente cu drepturi egale ale intregului ( nu exista defel stari neutrale , nici culoarea nu e “ lipita “ de panza , totul e o miscare intens “ speculata “ ) .
Asadar , compozitiile artistului francez nu sunt inteligibile fara culoare , iradiind o forta diferita , functie de context . Ea fuzioneaza cu afectivitatea privitorului , fara sa o raneasca ( altfel spus , culorile se intalnesc , converseaza , se infrunta reciproc ) . Un predecesor al sau marturisea ca nu are incredere in medierea artistului : “ Mai mult ca oricand imi repugna lucrurile care reusesc la prima incercare “ ( Claude Monet ) . Tot astfel si artistul de fata . Timpul culorilor restituie in esenta , timpul existentei . E felul sau particular de a face legatura intre lucrare si contemplatorul ei .
Farmecul intuitiei pe de o parte si incercarea de a configura dimensiunile unui spatiu (romanitatea ) defineste deopotriva un stil si o atitudine – Andre Ernst .

Armand Steriadi