( “ Cerul e o zamislire pe care n-o poate concepe omul; el concepe doar pamantul, fiind el insusi o faptura ce se afla la limita dintre cer si pamant “/
Karl Barth- Jurnal )
Pentru un peregrine in cetatea Imaginarului, ca Vasile Muresan-Murivale arta nu inseamna doar a-nvata sa descifrezi semnele de pe fruntea batranei Sybile, ci si a putea intreprinde acele voyages autour de sa memoire , atat de elogiate candva, de pana ducelui de Saint-Simon . Laborios miniaturist al imaginii, el se plimba dezinvolt printre orhidee si sentimente, culegand infinite voci, siluete, atitudini ( fapt demonstrat si de recentul sau periplu cinematografic, sugestiv numit , “ Tresor afectif “- povestire in maniera colaj a sensurilor solidaritatii ) .
Artistul stie ca uneori privirea se voaleaza asemeni trecerii anotimpurilor ; drept urmare, el va incerca sa o recupereze prin intermediul portretului ( aceste fotografii patrund in interiorul celuilalt, fara sa-l agreseze, ca un “ inedit balans intre viata si vis “ ). Si astfel, mai curand decat s-ar crede, autorul duce “tratative” cu eternitatea, ca martor al unui present perpetuu; “tresor-ul lui afectif” reface o alta calatorie la izvoarele varstelor . Sentimentele se supun aici ( si ) ele aceleiasi alchimii .
Exista de altfel in spatiul lucrarilor , o anume tensiune axata pe simultaneitati de expresii, de rostiri ce tind sa acopere incertul clipelor . Autorul lor nu doreste sa forteze patrunderea in paradisul pierdut; dimpotriva, asteapta rabdator precum maitre Rousseau, deschiderea portilor . Extrem de tenace, el nu s-a retras defel, - ca un alt Ahil sub cortul izolarii- ci a preferat sa ramana in agora, veritabil martor la spectacolul memoriei .

Pe de alta parte, mainile omului cu aparatul de filmat povestesc mereu lucruri diferite; mana dreapta istoriseste despre aventurile omului exterior: despre conflicte si pasiuni, despre fructele sperantelor uitate, ori despre cresterea si descresterea faimei. Tot ea trimite celorlalti vibratii, efluvii de energii, alteori e prietenoasa fara a plictisi, nu ( di )simuleaza viata, ofera ajutor si consoleaza . Mana stanga e dimpotriva, lina precum catifeaua lasata intr-un scrin; nu raspunde la scrisori nedatate; mai mult, ea seamana cu aceea ce a crestat taurul din pesterile Altamirei, acel gigant cu ochii vii . Ii place asemeni lui Guardi - cel iubitor de masti si tarantele venete- sa exploreze tinuturi vechi , trezind sufletul ruinelor. Altadata stie sa deseneze ceasul de ceara al anotimpurilor folosind alfabetul culorilor si al sunetelor; Numai in lumina inspiratiei pare sa fie in siguranta, desi o mai viziteaza uneori fiicele zadarniciei .
Cel mai important pentru artist e sa posede o statornica legatura cu Sixtina fiintei lui, cu stelele ce-l privesc cu ochi nenumarati, sclipitori; doar ele il mai calauzesc fara tagada, pe cel ce a ales calea vesnicului inceput .
Persista totusi o-ntrebare:
Va reusi oare acest frate al lui Ulysses sa-si duca arca sortii teafara, pana la tarmul visat ?
Oricare ar fi verdictul – chiar daca zeilor le este sete, cum ne avertizeaza A.France – Murivale nu si-ar permite tihna vreunei intoarceri …