Povesti, file de candoare sau cum se naste vocea unor amintiri

( recent , sub auspiciile Bibliotecii “Ion Creanga”- filiala pentru copii – si ale omagierii patronimului ei spiritual, la ceas aniversar a fost inaugurata expozitia de picture si desen “ Copilaria , primavara povestilor “ , reunind lucrari ale prescolarilor si elevilor de la Scoala de Muzica si Arte nr. 3 si “ Lorelei Kindergarden und Schulkinder “
mini-banchetului plastic i-a urmat un recital instrumental sustinut de elevii clasei de vioara de la Liceul “ George Enescu “, Bucuresti - prof. Olivia Papa )
*****
( “…multi exileaza amintirea / dar uitarea nu-i nicicand deplina…”,
Jean Follain- “ Puterea lucrurilor “ )

Adesea, in fata asediului timpului devenim- cu o sintagma cioraniana – “ iremediabil cavernali “ , iar uitarea se dizolva in banalitate ; de aceea nici sufletul nu mai poate respire aerul rarefiat al veridicitatii ori asculta ritmul unor amintiri .
Intr-un asemenea climat devine necesar acel joc rocambolesc al privirilor acolo unde reintruparea culorilor copilariei releva cum ar fi spus Margaret Mead , singura noastra posibilitate “ de a evita transformarea existentei intr-un neinsemnat , straniu chiar , obiect de tacere “.
O demonstratie a acestei necesitati a constituit-o si spectacolul de sunet si culoare numit sugestiv “Copilaria, primavera povestilor” ( deschis in spatiul Bibliotecii “Ion Creanga” avand ca reper, un proiect artistic , edificat cu minutie si ardoare duhovniceasca de profesoara si plasticiana Luminita Ciupitu ( membru UAPR si UAP-UNESCO, impreuna cu conf. univ. dr. Liliana Nedelciu si director Lorelei Kindergarden , Marieta Carbunaru).

Altfel spus , lungul drum de la concept la sentiment a trecut si prin trairile micilor artizani ai imaginii ; spatiul povestilor si amintirilor crengiene a devenit materia prima a inspiratiei . Aceste exercitii vizuale ( transpuse in ingenioase “insule” ale sinceritatii ) n-au fost doar simple refugii ale unei fragile fantezii , ci, dimpotriva , veritabile dialoguri cu puterile imaginarului , apte sa le evidentieze in doze diferite , talentul .
Se poate afirma asadar – parcurgand lucrarile expuse- ca micul menuet plastic “exersat” la cele patru maini ale exuberantei , de catre autoarea spectacolului si micutii ucenici a depasit “frontiera” efemeritatii . Drumul de la eul narrator la cel de personaj al intamplarilor va fi trecut si prin cercul imaginatiei lor .
Pe de alta parte , acolada sonora a acestuia- sustinuta cu naturalete si har de colegii lor muzicieni- nu a fost doar un util mod de seductie a auditoriului; atent articulat atat vocal, cat si la nivel estetic , recitalul instrumental adiacent a oferit celorlalti modelul, sursa insasi a unei comuniuni .

Armand Steriadi