“Gratia e primul semn al intalnirii noastre cu divinitatea”Fr.Schiller-Maria Stuart

Titu Doctor este unul din acei artisti ce isi pot asuma rolul deopotriva de necesar, de martor si rememorator de intamplari, incercand sa consemneze fara nici o sfiala,lucid, acea realitate careia altfel ii era interzis a-si privi chipul in oglinda.
Titu Doctor este unul din acei creatori integrati in avangarda artistica a anilor 50(alaturi de I.Mirea, Eugen Calmac,Andrei Cadere si Pascu O.Caius, grupare purtand numele de “Experimental A.W”.(o grupare neoficiala, activa,separata de miscarea de la Brasov, initiata de Mattis Teutsch, cu un program diferit).
Artistul -in spatiul distinct al artei sale- codifica si comunica stari, in forma adecvata a unor “insule” ideatice.Lumea sa in alb-negru incearca sa refaca puntea dintre idée si metafizica ei.La el, materia picturala nu excomunica, nu elimina forma ideii, ci o subsumeaza..Abstractionismul artistului –ca si al colegilor lui de generatie-apartine unui real “homo viator”(un calator avizat printre” banchizele “realului”).
In evolutia sa organica,post-exil, creatorul isi gaseste reflexele inspiratiei nu in proportiile spatiale ci, in formele plastice elaborate, incercand a reliefa o alta imagine a personajelor sale, nascuta din umbre si zbateri.
Pe urmele lui Cezanne, el nu neglijeaza raporturile intre individual si forma lor, reusind sa transmita privitorului o anumita stare afectiva, amplificata cu fiece tensiune a tusei. A expune devine pentru Titu Doctor o confirmare a existentei, o reiterare a dreptului la pluralitate.Fetele picturii sale se confunda cu cele ale inimii, ca -ntr-o perpetua cautare a unui tinut protector. Artistul ne dovedeste ca ,pana la urma acest tinut e locuibil, ne inconjoara cu fidelitatea lui, dincolo de ceea ce Paul Klee numea “curajul indoielii”.

In indelungata sa cariera, el a incercat sa afle raspunsul privitor la ce inseamna expresivitatea si cum se poate ea mentine, intr-o lume uzurpata de valori.
Daca generozitatea artei sale ,nascuta dupa evadarea din geografia totalitara poate redescoperi acea nostalgie a fiintei pierdute, atunci si aspiratiile lui personale vor fi trecut in custodia generatiilor urmatoare.Ca orice pictor constient de misiunea sa, el si-a asumat propriile dileme, nefiind ispitit a cadea in capcana sterilitatii discursului.
Calatoria sa prin spatiile eleusine ale memoriei poseda seductia sinceritatii. S-ar putea spune ca, pentru el statuile n-au murit prin suras.Ele continua sa fascineze, sa-si poarte pasii prin atelierul sau.
Adevarul existent in creatia sa nu distruge, ci unifica idealul uman, redefinindu-l acolo unde altii n-au gasit decat cenusa si o infinitate de dezamagiri.

Armand Steriadi