“ Numai in totalitate se dovedeste adevarul “ ( T. Maiorescu )

Celebra si atat de controversata Carte neagra a comunismului – ingrijita si coordonata de Stephane Courtois – privita ca un exercitiu de sinteza nu face decat sa expuna datele esentiale ale problematicii totalitare , prefigurand simultan , temele “ axiomatice ale dezbaterii . Este cunoscut faptul ca , initial , volumul ar fi trebuit sa detina semnatura regretatei Annie Kriegel, sau, dupa disparitia acesteia , sa poarte “ amprenta “ ideatica “ a lui Francois Furet ideal hermeneut al fenomenului concentrationar .
Dupa decesul sau, Stephane Courtois si-a asumat riscul de a scrie studiul introductiv, generand prin opiniile sale categorice, nu totdeauna lucid motivate la nivel istoriografic, reactii ultragiate din partea unor istorici, ziaristi, politologi, sociologi ai culturii, nu numai din spectrul dominant al ideologilor stangii ( v. studiul lui J. M. Domenach , pe aceasta tema, aparut mai intai, in paginile saptamanalului “ Le Figaro “ )
Ceea ce se poate obiecta acestei tentative de evaluare a consecintelor politice si morale deopotriva, este modul in care s-a reconstituit addenda editiei romanesti ; din nefericire, studiul incomplet, datorat lacunelor informationale , privind victimele represiunii staliniste autohtone- presupune curajul de a face investigatii, pe un teritoriu arhivistic marcat de suficiente pete albe, el nefiind nici exhaustiv, un simplu exercitiu de statistica a unei culpe , ridicata la rang de principiu politic sine qua non .
Subiectele abordate de Courtois in prefata volumului, intre care se distinge ecuatia “ Holocaust-Gulag “, numarul de victime provocat de utopiile terorist-totalitare ale secolului au generat extrem de grave polemici si divergente conceptuale, astfel incat s-a omis cu premeditare mediatica , acele substantiale studii consacrate efectelor comunismului, in spatiul sovietic, in Europa de Est si Centrala (unde Polonia detine un capitol distinct ), cat si in spatiul asiatic ( China, Vietnam, sau Cambodgia ).
Intr- un eseu cu vaste ramificatii in “ zona ideologiilor creatoare de istorii ionesciene “ ( N. Stroescu- Stanisoara ), Michael Scammell, biograful lui Soljenitin si al lui Arthur Koestler, releva faptul ca, anterior studiului lui Courtois, Vasili Grossman- scriitorul evreu rus ce a daruit posteritatii, antologica evocare, numita “ Viata si destin “- a vorbit despre similitudinile dintre pseudo-solutia finala a chestiunii evreiesti si asasinarea in masa a “ kulacilor “, in Rusia stalinista a deceniului patru . In cuprinsul articolului sau, autorul accentueaza analogia nascuta intre cele “ doua crime absolute ale veacului: Holocaustul si Gulagul “ .
Pe urmele romanului “ 1984 “ al lui George Orwell, cele doua sisteme au ignorat legalitatea si postulatele sale, asezand tehnica asasinatului colectiv , in centrul preocuparilor lor srategico- politice ( v.amplul studiu biografic al lui D. Volkogonov, dedicat ascensiunii lui Lenin ) . Cu o eruditie deloc sterila, autorii Cartii negre recostituie pe criterii pur documentare, aceste actiuni cu reactanta malefica, explicand metodele utilizate, fariseismul promisiunilor , si nu in ultima instanta, capacitatea sistemului de a produce prozeliti la scara universala .
Deoarece stanga vazuta ca entitate politica autonoma s-a identificat majoritar, cu “misiunea de salvare si ameliorare specifica utopiei egalitare ( asa cum o portretiza Eminenta Sa, Rabinul-sef al Genevei, Alexandru Safran ) a regandi motivatiile si resorturile acesteia este cu prisosinta, o necesitate vitala a unei intelectualitati “ ce incearca a-si monitoriza propriile erori, traversand desertul iluziilor , dincolo de care se afla oracolul veritabilei Sibyle a democratiei “ ( Octavio Paz ) .
Altfel spus, umanitatea nu ar mai fi obligata sa practice ritualuri de evocare a trecutului, fara a-i comenta efectele , indeosebi acelea usor camuflabile sub masca eroismului de fatada, fapt ce-l determina de pilda, pe un Miron Radu Paraschivescu sa se recunoasca invins pe scena istoriei: “ nu am fost decat un cobai prins in labirintul deceptiilor “( v. Jurnalul sau, acoperind perioada “ obsedantului deceniu “ ) .

Armand Steriadi