Olga Greceanu si Theodora Cernat Popp la Palatul Mogosoaia sau arta si rugaciunea interioara a sufletului...
“Numai timpul indura suferinta de a fi fericit”(Sf.Ieronim)

Doua nume esentiale ale picturii si sculpturii romanesti interbelice isi vor relua locul in istioria artei si prin lansarea monografiilor dedicate (consacrate Olgai Greceanu (1890-1978) si Theodorei Cernat Popp (1897-1980), aparute din initiativa Centrului Cultural Palatele Brancovenesti.
Editate cu prilejul organizarii in decembrie anul trecut a unei expozitii retrospective la Palatul Mogosoaia, cele doua lucrari realizate de Adina Nanu si Stefania Iancu sunt menite sa readuca in atentia specialistilor si a publicului, figurileunor nume feminine sa readuca in atentia specialistilor si a publicului , figurile unor nume feminine apreciate in spatiul artistic interbelic, contemporane cu ilustri confrati ai vremii (Petrascu, Pallady, Iser, Tonitza, Steriadi, medrea, Paciurea, Ivinescu, Ladea s.a.)
Autoare a unor numeroase ansambluri murale, cum sunt frescele de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu”(1937), de la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Romane(1942), din cladirea sinodului Patriarhiei (1933-1966) sau mozaicurile bisericii Manastirii Antim (1949-1950) din Bucuresti, Olga Greceanu s-a impus de asemenea si ca scriitor novator,original, publicand mai multe carti si studii fundamentalede teoria artei, cum sunt :”Compozitia murala legile si tehnica ei”(1935), sau “Specificul national in pictura” (1939 dar si scrieri istorice ori literare, romane ,nuvele, ori articole in presa timpului “Revista ilustrata”), “Timpul”, Kriterion, “Contemporanu”l sau “Revista Fundatiilor Regale”.
Totodata, Olga Greceanu a militat pentru militarea drepturilor artistilor.initiind prima asociatie a femeilor pictori si sculptori( in timpul domniei lui Carol I, 1914), figurand printre membrii fondatori ai Sindicatului Artelor Frumoase din Romania, dupa primului razboi mondial (1921).A legat durabile prietenii cu ilustre nume ale culturii romane, :(Elena Vacarescu, Martha Bibescu, Constanta Marino-Moscu, M.Sterian, Lucia Dem.Balacescu.s.a) .In perioada dominatiei comuniste, a “ghilotinei de scrum”,cum o numea Vladimir Tismaneanu, personalitatea Olgai Greceanu este radiata din sfera istoriei artei;in scrisorile despre arta romaneasca din ultima jumatate a secolului al xx-lea –artista , fie total ignorata , fie pomenita efemer, iar cartile sale din biblioteci fiind ascunse, in vreme ce picturile lor din institutiile publice sunt acoperite deliberat cu var , iar la conacul artistei din comuna Bateni (Dambovita), peretii pictati in fresca fiind distrusi(dupa 1946, o mare parte din lucrari au disparut,fie din neglijenta autoritatilor, fie in urma combinatiilor de culise, in timp ce altele au ramas sub protectia doamnei Adina Nanu, fiind astfel salvate de la uitare.Din aceeasi generatie de corifeia facut parte si sculptorita Theodora Cernat Popp, pe care a legat-o de Olga Greceanu toata viata o autentica prietenie si echilibru interior.Prin aspiratia catre armonie si echilibru , de factura clasica, Th. Cernat Popp se-nscrie in curentul principal al sculpturii romanesti interbelice, reprezentative prin figurile unor autori, precum Jalea, Medrea,Han.Artista si-a pastrat toata viata –cu riscurile inerente atelierul ca un loc de refugiu, lucrand din ce in ce mai rar, dar sperand mereu sa poata aduna rodul nepretuitelor bucurii ale creatiei reunite intr-o retrospectiva pe care insa nu a mai reusit s-o vada realizata.)Multe dintre lucrarile sale s-au pierdut sau au fost distruse, o buna parte din statuara ei ramanand in atelier, prin urmare , instituind un anume joc in alb de-a memoria unui autor, pentru o buna parte din generatiile mai tinere de critici de arta.Cele doua artiste, stapane pe mestesug, cu nebanuite resurse morale si fizice, raman in Eternitate un model paideic eminamente necesar pentru generatiile actuale , un reper de credinta in arta, in numele careia si-au adus ofranda propriului lor destin.
Astazi putini dintre fostii lor prieten isi mai aduc aminte ca le-am fost prieteni...Cenzura memoriei da bine la vulg, dar nu se confunda cu valorile reale ale prieteniei.