Michael Ledeen - “Machiavelli despre arta moderna a conducerii“ (Humanitas,2004)
Metafizica puterii si realitatea societatiii civile

"Progresul moral e adevarata masura a progresului uman" P.P. Negulescu


In intervalul celor aproape cnci secole ce au trecut de la aparitia “Principelui”, (1527), Machiavelli si celebra sa carte nu au incetat a fi principalul obiect de studiu si fecunda controversa pentru o intreaga pleiada de ganditori, de la Hegel , B.Croce,pana la L.Klages sau George Uscatescu, profesor de politologie si istoria doctrinelor politice la Madrid.
Autorul volumului, Michael Ledeen, cercetator si analist politic la American Entreprise Institute - diferentiindu-se de alti discipoli ai secretarului florentin a optat pentru un comentariu aparte:el exploateaza resursele imaginarului politic cautand motivatiile actualitatii actului politic - enuntate intr-o Europa medievala, refractara mai ales la acordul libertatii individuale, cu regula “jocului politic”, prin prisma practicilor de de conducere economica ale lumii sec. XXI. Un accent singular este pus pe analiza relatiilor dintre Individ si sistem .Rolul sansei si functia razboiului in politica sunt tot atatea teme machiaveliene, pe care autorul le ilustreaza , le legitimeaza cu evenimente contemporane. De altfel, se stie faptul ca Machiavelli a scandalizat societatea vremii sale, cu precadere prin lejeritatea cu care a dezvaluit cateva din lucrurile esentiale privitoare la “tainele” artei de a conduce un stat. A fost considerat, dupa caz, imoral, monarhist si republican deopotriva .Totusi, el nu a fost un veritabil republican ci dimpotriva a insemnat modelul unui veritabil ”Homo novus” al timpului ; prin urmare, el nu a inventat o stiinta a statului, desi este creditat cu prima mentionare a statului modern la nivel conceptual.
Concluzia cercetatorului american este ca durabilitatea ganditorului florentin isi are sursa in luciditatea ades substituita unui simplu cinism cu care s-a aplecat asupra studiului naturii umane si a legilor ei de evolutie istorico-comportamentala, bazata pe acel faimos principiu ordonator de “la verita effetuale della cosa”-ce constituie motivatia si axa fundamentala a scrierii “Principelui”.