Simpozion aniversar la centenarul artistului (21.dec.2004)
“ O opera artistica nu are valoare decat daca este o fereastra deschisa in absolut a omului”
G.Calinescu

Sub generoasele auspicii ale Primariei sectorului II s-a desfasurat simpozionul aniversar consacrat memoriei lui Gh. D. Anghel, una din figurile emblematice ale artei romanesti si universale. Centrul dezbaterilor l-a constituit reevaluarea din punct de vedere istoric si biografic a profilului artistului, eliberat de sub tutela restrictiva si deformanta, a cliseelor unui trecut cu desavarsire ostil.
Cei ce au sustinut comunicari moderate de criticul de arta Ilie Rosianu - pe varii paliere de orientare critica – au relevat singularitatea acestui artist, nesupus vreuneii mode sau influente arbitrare, exterioare, desi a fost contemporanul unor nume ilustre in sculptura universala: Brancusi, Paciurea, Bourdelle, Maillol sau Noguchi.O arta concentrata si severa ca aceea a lui Anghel exprima viziunea unui neam si ”o legitimeaza in fata viitorimii”(N.Iorga).Verticalitatea ei primordiala, poarta intelesuri vaste in echilibrul ei, nobil si sfios deopotriva, in care ne regasim cu trasaturile cele mai adanci ale firii noastre.
In substanta lor intima, capodoperele angheliene inseamna asumarea unui sacrificiu.Mai mult decat ceilalti colegi ai sai interbelici, sculptorul si-a interzis totdeauna acel orgoliu de a agresa chipul lumii, de a privii Omul, ca un simplu pretext pentru experiente neasteptate, insolite.
Solemna afirmare a unitatii spiritului si frumosului, una de sorginte elina - dintre sacru si profan - constituie matricea poeticii lui Anghel: ingemanarea formei cu frumusetea, sub numele anticului ideal alexandrin din secolul lui Pericle.Frumosul este astfel, zodia sub care s-a nascut plastica angheliana.Intr-un asemenea imaginar, ar trebui sa contemplam atat portretistica, cat si statuara lui, la fel de strabatute de ideea geniului.
Geografia sacrului anghelian, spre deosebire de cea a altor confrati de generatie (Medrea, R. Ladea , Jalea, O.Han, Mac Constantinescu ) pune accentul pe asceza personajului istoric evocat, dar nu o executa in maniera idilica a epocii, ci o leaga firesc, de radacinile artei bizantine, cu intreg cortegiul ei de semne si simboluri arhaice.
Sensul smereniei, asa cum l-a perceput Gheorghe D.Anghel in majoritatea lucrarilor lui, devine astfel convergent cu acela al prietenului sau monseniorul Vladimir Ghika, rod al unei atitudini dostoievskiene in fata ingratitudinilor Istoriei