Alexandru Tocilescu si lungul drum al recunoasterii valorii

Centrul National Roman al Institutului International de Teatru a propus pentru prestigiosul Premiu UCHIMURA 2002, spectacolul “ Amantii insingerati.Dubla sinucidere”, ce a avut premiera in octombrie2001. Spectacolul in regia lui Alexandru Tocilescu , marcanta figura a scenei autohtone, era inspirat din textele dramaturgului nipon Chikamatsu Monzaemon . De altfel, autorul acestei inedite incursiuni in teritoriul tragediei japoneze, nu se afla la prima tentativa de acest gen., cu atat mai mult cu cat, scriitorul ales face parte dintr-o generatie-sigiliu a literelor nipone.
Piesa –detinand in nuce o substantiala coerenta a profilului caracterial al personajelor,(in decorul imaginat de Puiu Antemir ) - a beneficiat atat de elogiul criticii, cat si de receptivitatea unui public sensibil la acel “coeficient de emotie in stare sa asigure durabilitatea unei reprezentatii “(D.Kivu).
Ceea ce este cu atat mai regretabil si straniu in acelasi timp, este faptul ca,valoarea certa a montarii, desi recunoscuta financiar de partea nipona, nu a constituit si preocuparea reala a Ministerului Culturii si Cultelor in privinta achitarii sumei adiacente, catre Institutul International de Teatru, girant al distinctiei.Pe de alta parte, este dificil de inteles faptul ca acest spectacol nu mai figureaza in repertoriul oficial al Teatrului National “I.L.Caragiale”( fiind eliminat din structura acestuia, de directorul sau, scriitorul Dinu Sararu, impreuna cu o alta montare, “O Scrisoare pierduta “, sub semnatura aceluiasi personaj non grata, Alexandru Tocilescu. Din nefericire, se pare ca pentru directorul general al T.N.B.numai acele spectacole in maniera kitsch, bugetivore, detin cheia succesului de casa. Acest lucru se intampla mai ales atunci cand exista niste regizori favoriti, capabili sa aplice acele strategii repertoriale, imaginate de alti factori de putere, direct intersati. Spectrul unor montari faraonice pe prima scena a tarii, nu face decat sa acentueze impresia de despotism managerial, practicata de unele personaje cu vechi state de serviciu in arealul tetrului romanesc, care si-au propus ani de-a randul sa creze in mentalul publicului, senzatia ca succesul institutional in domeniul artelor spectacolului poate fi mereu dublat de acele startegii pseudo culturale cu iz de nationalism gregar( v. recenta montare a lui Dan Pita, cu “Apus de soare”).
Chiar daca publicul nu mai poate pentru moment, urmari spectacolul ”Amantii insangerati” se numara la ora actuala printre reprezentatiile de exceptie ale teatrului autohton.

Armand Steriadi