“De la Moore la Hirst - 60 de ani de sculptura britanica” (17 XII 2004-27 II 2005)


Este cel mai semnificativ eveniment expozitional dedicat sculpturii britanice in Romania, plecand de la expozitia Henry Moore din 1966 (organizata din initiativa lui Marcel Ghibernea). British Council a mai organizat in ultimii ani , expozitii de aceasta factura, doar la Paris, Beijing si Teheran.
Actuala manifestare face parte dintr-un amplu program de dialog inter cultural, intre Romania si Marea Britanie ce a inceput prin retrospectiva “Brancusi”organizata de “Tate Modern” la Londra.in prima decada a lui 2004.
“De la Moore la Hirst” prezinta in esenta , o retrospectiva a sculpturii anglo-saxone a sec.XX. Au fost astfel incluse in salile Muzeului National de Arta peste 50 de lucrari originale, semnate de creatori de prim rang-de la parintele sculpturii britanice moderne , Henry Moore, strabatand deceniile de inovatie si experiment, cu Barbara Hepworth, Eduardo Paolozzi, Richard Long, Tony Cragg, Anthony Caro, Anthony Gormley, Mona Hatoum si ajungand, la iconoclastul Damien Hirst, cel mai controversat sculptor britanic contemporan.Un element special al acestei manifestari il constituie integrarea pentru prima oara, a unui artist roman Paul Neagu, in circuitul marilor valori ale sculpturii europene.
O particularitate este data, de caracterul interactiv al expozitiei.(in acest sens exista un program special de Craciun rezervat copiilor, insotit de proiectii de filme documentare cu si despre artistii expozanti,cat si un spectacol de teatru in maniera avangardista, scris si interpretat de actorul britanic Tim Crouch intitulat “My Arm” si alocat pentru februarie 2005)



Un Timp al Sintezei Spirituale

Triumful artei britanice din secolul XX se datoreaza fenomenului sculptural.Meritul ii revine in egala masura, lui Damien Hirtst figura de-acum legendara a artei contemporane. Polarizand atentia mass-mediei, prin viziunea sa iconoclasta autorul a propulsat sculptura anglo-saxona in centrul dezbaterii culturale mondiale, determinand astfel o miscare de reevaluare a multor concepte plastice clasice, ce pareau a fi inchise definitiv.
Expozitia actuala ofera o ampla redimensionare a acestui fenomen.Ea isi are punctul de incidenta, in tipologia reprezentata de un H. Moore sau Barbara Hepworth, explorand acel spatiu sculptural de la sfarsitul anilor 40, ajungand pana la noile experimente de limbaj, deschizatoare de sensuri in semantica formelor contemporane.
Sa ne amintim ca Moore insusi ezita a-si ordona obsesiile:”Corpul omenesc e preocuparea mea cea mai profunda, dar am descoperit principii ale formei si ritmului la obiectele din natura-pietre si pietris, oase, copaci si alte plante”. Puterea, energia, “vitalitatea spiritului”, sunt calitatile pe care sculptorul le admira in arta civilizatiilor arhaice- azteca sau africana (mai importante pentru el, decat antichitatea greco-latina, sau lumea Renasterii) si pe care le-a transplantat in cultura britanica.
La ce ne gandim cand spunem Eduardo Paolozzi? Asocierile posibile sunt la fel de diverse precum temele, tehnicile si materialele testate de acest artist plurivalent (nascut in 1924); avand recenta amintire a expozitiei de serigrafie din anii 60 (“As is When”) de la care putem reflecta indeosebi, la acele colaje inspirate din viata si gandirea filozofului L.Witgenstein, fie ne putem raporta, la coperta unui album de Paul Mc Cartney numit “Red Rose Speed Way”, apartinand tot lui Paolozzzi; toate aceste surse de contact cu ” vocile suprarealismului” facandu-l pe artist sa se considere, mult mai apropiat de fenomenul en vogue al muzicii pop.
Radicala transformare a limbajului sculptural clasic inceputa de acestia e continuata de nume precum Anthony Caro, Philip King, sau William Tucker; ea e insotita de o imbogatire a nivelurilor cromatice si a materialelor folosite; acestea variaza de la otel, linoleum, placaj sau materiale plastice, asa cum apar ele la Tony Cragg, Richard Deacon, Antony Gormley, fie la deseuri recuperate cu obstinatie (v. scrumierele si cutiile de bere goale in viziunea lui Hirst); la acestea mai participa, elemente de peisaj recreate in interior privite ca niste materiale de ordin experimental ce nu fac decat sa impuna utilizarea unor tehnici de lucru aparte, si prin urmare, ”cifrul” noilor tehnologii poate sa asigure adaptarea unor alte “transmutatii” plastice.
Artisti precum Paul Neagu, Douglas Gordon sau Gilbert&George imbina in operele lor, genuri total opuse, recurgind la sfera artelor spectacolului (teatru, film, muzica sau performance).
Depasind obstacolele posibile ale limbajului, acesti arhitecti ai timpurilor moderne determina in ultima analiza, o revizuire fundamentala a sensului sculpturii in viata societatii.