In martie 1945, Aliatii patrunsesera adanc in teritoriul Germaniei, urmand a intreprinde ultimul asalt impotriva invincibilei armate a celui de-al Treilea Reich. Trecuse numai o luna de la cosmarul Dresdei, iar ranile orasului fumegau inca. Hitler, intr-unul din consiliile sale militare le-a spus generalilor sai ca infrastructura tarii nu trebuie lasata la discretia inamicului. In acest mod isi nota impresiile in jurnalul lui de front generalul Halder. Prin urmare, pe 19 martie, el a emis un decret numit “Demolari pe teritoriul Reich-ului”, devenit ulterior faimos ca Decretul Nero (aluzie la imparatul roman acuzat ca ar fi incendiat Roma in 64 d.C.).
Iata ce prevedea acest document unic in analele istoriei moderne: “E o greseala sa credem ca facilitatile industriale si de transport, fabricile, uzinele si depozitele care n-au fost distruse sau sunt temporar iesite din uz vor mai putea fi folosite de noi atunci cand teritoriul pierdut va fi recuperat. Inamicul nu ne va lasa nimic, decat pamantul parjolit cand se va retrage, fara sa-i pese de suferintele poporului german. Drept pentru care ordon: toate facilitatile industriale si de transport, cladirile publice si orice edificii de valoare de pe teritoriul Reich-ului, care ar putea fi folosite de inamic imediat sau intr-un viitor previzibil, pentru continuarea razboiului, vor fi distruse”.
Dar ordinul nu va fi indeplinit, gratie interventiei ministrului Armamentului si Productiei de Razboi, Albert Speer, care l-a amanat pana la sinuciderea Fuhrer-ului.
Atitudinea sa lucida, protejatoare i-a atras pesemne salvarea de la pedeapsa capitala, Speer neimpartasind soarta celorlalti demnitari nazisti, inclusi in procesul criminalilor de razboi de la Nurnberg. Pana la sfarsitul vietii el a continuat sa-si puna intrebari asupra actiunilor sale ; in ultima lui carte, Infiltration el adauga oarecum retoric: Daca as fi luat o alta pozitie pana la ce nivel as fi acceptat toate acele atrocitati, in cazul in care Hitler mi-ar fi spus sa fac astfel ?
Pastrand misterul, Speer n-a gasit raspuns la aceste chinuitoare intrebari .


Bogdan Ionut Zamfirescu