O seară de iarnă, în inima Moldovei lui Stefan cel Mare si Sfânt. 15 ianuarie 1850, Ipotesti . Un loc deasupra căruia a răsărit , în acea noapte, Luceafărul, al saptelea copil al căminarului Gheorghe Eminovici si al sotiei sale Raluca. L-au botezat Mihai. Nume de arhanghel.
Trecut-au anii…Tânărul Mihai Eminovici merge la scoală în frumoasa Bucovina, la Cernăuti. Acolo se tese destinul unui geniu, destin început printre pădurile cutreierate cu fratele său, lângă izvorul care cu susurul lui îndemna la visare, la povesti, doine, ghicitori, eresuri…
Avea 14 ani , când a fugit cu trupa Tardini. Apoi a mai fugit odată, si încă odată….Descult, pe jos, în zdrente…dar steaua si-o urma cu credintă si frumusete in suflet. La 16 ani, Iosif Vulcan îi schimbă numele din Eminovici în Eminescu, odată cu publicarea în Familia, a primelor poezii, impresionat de atât talent la un tânăr atât de sensibil.
Din nou la drum, cu trupa lui Iorgu Caragiale, cu care vine la Bucuresti. În capitală, Pascally, marele Pascally, îi deschide portile Teatrului cel Mare, Nationalul de azi.
Aici, Eminescu a fost sufleor, copist de role, si actor pentru o seară. Aici s-a împrietenit cu Caragiale si tot aici a înflorit primul mugur de iubire.
Poet, gazetar, dramaturg…Dar vesnic îndrăgostit, Eminescu îsi face din Veronica un ideal. O iubire de o viată, o iubire de legendă.
Scrie, scrie, scrie…Poezie, versuri fascinante, articole, de la cultură la politică. Are atractie pentru istorie, pentru filozofie. Frumos, cu ochii lui mari, este iubit si trădat de femei cărora le-a dedicat câte o bucătică de inimă. Mereu trist, mereu sărac, cel mai mare poet al românilor, oboseste. Bolnav si singur, moare ucis de o piatră aruncată de un bolnav psihic.
Oare asta să fie soarta geniilor?!
Ucisi de nebuni…
Poate că asa e în viată. Dacă ne întoarcem privirea către mileniul trei, cine stie ce mai descoperim…
Să rămânem la anul 1889. 15iunie. Luceafărul poeziei românesti se stinge…Era pe când nu s-a zărit…azi îl vedem si nu e.
Îl vedem, îl stim, îl stie lumea întreagă. Scrierile sale au fost traduse în peste 50 de limbi. Luceafărul…E ziua în care ne înclinăm, privind în sus, spre cer, cu sufletele pline de iubire si frumusete, într-un omagiu perpetuu Luceafărului.
Mihaela Dordea
Sus