Există unghiuri sub care trebuie integrată realitatea, mai cu seamă în psihologia vietii. Există anume si un tărâm al inaccesibilului privind lumea interioară ca si cea exterioară deopotrivă, pe care nu avem dreptul să îl ignorăm, fără ca prin aceasta atâtea valori din inefabilul vietii sufletesti si morale să nu ne rămână străine. Puterile nestiute ale subconstientului, nelinistea scrutătoare, iată câteva elemente si implicatii pe care natura umană le poate esentializa. Uneori este greu să fii tu însuti, si este si mai greu să ajungi la acea identitate, fie spirituală, fie materială, pe care o doresti cu ardoare.
În situatia în care ti se pare că viata ta este prea săracă pentru asteptările tale, imaginatia este un mijloc eficient pentru a transforma banalul cotidian, dezamăgirile, frustrările, în momente de tensiune intimă, care să dea satisfactie orgoliului tău, interiorului tău psihologic.
Ceea ce emotionează cu adevărat în fenomenul teatral, nu este neapărat dramatismul situatiilor, anecdota, nici gravitatea spre o teză sau alta, ci tocmai această tensiune intimă. Dincolo de dialogul obisnuit reclamat de succesiunea situatiilor din actiune, există un gen de dialog surd, care trebuie neapărat, ascultat cu sufletul. Tragicul nu depinde exclusiv de evenimente epocale; există si un tragic cotidian, alcătuit din realitătile vietii, poate cu mai multă fortă poetică decât celălalt.
Aceasta este esenta textului dramatic scris de Mario Vargas Llosa pentru piesa „Kathie si hipopotamul”, productie a Teatrului George Ciprian din Buzău, în montarea lui Ion Mircioagă.
Regizorul a intuit cu finete intentia autorului de a prezenta acel tragic atât de omenesc încât poate căpăta personificări ca acelea ale destinului în conceptia clasică.
În piesa lui Llosa, există o notă de sublim tesută din unde misterioase, descoperind în suflete un fel de angoasă, o asteptare chinuitoare, o resemnare.
Actiunea are o constructie interesantă, Llosa dovedind că omul poate să îsi construiască o a doua realitate, trecând de la realitatea concretă la cea proprie jucându-se cu spatiul si timpul.
Kathie este scriitoare. O scriitoare cu idei, pe care le transformă în cuvinte Santiago. Fiecare dintre ei îsi reprimă propriile frustrări în viata de fiecare zi, dar când se întâlnesc dau frâu liber imaginatiei si trec prin realitătile fiecăruia , implicându-se emotional, intercalând subiectul cărtii cu propriile povesti.
Spectacolul are un farmec anume, prin jocul implicat al actorilor, care încearcă si reusesc să redea nuantat stările personajelor, stări care la un moment dat se transmit spectatorilor, desi textul este greu, complex.
Semnificativă interpretarea rolurilor feminine, Dana Rotaru si Andreea Vasile în Kathie , respectiv Ana, care, desi sunt complet diferite ca personalităti, au un destin comun. Le unesc frustrările si banalul cotidian.
Ionut Kivu în Juan, aduce un plus de culoare în acest tablou, mai mult pal, de stări emotionale, chiar dacă si el face parte din acelasi grup de dezamăgiti.
O interpretare de exceptie esze cea a lui Alexandru Jitea în Santiago, cel care transformă în literatură ideile Kathiei. Alexandru Jitea are toate mijloacele necesare unui actor de anvergură, el trecând cu usurintă de la o caracteristică la alta a personajului pe care îl întruchipează.
Reprezantatia de la Nottara, locatia spectacolului de joi seara, a fost una aplaudată, în primul rând pentru textul de mare profunzime al celebrului autor peruan, Mario Vargas Llosa, completat cu ideea regizorală a lui Ion Mircioagă, un regizor care a lăsat textul să curgă, iar el a spus povestea, marcând ceea ce era esential.
Impresionantă si exceptional realizată, ideea ferestrei proiectată în fundal, la sfârsitul piesei.
Spectacolul teatrului buzoian , un teatru de proiecte, este unul de calitate, iar valoarea textului este cu atât mai mare cu cât toti ne regăsim, mai mult sau mai putin în poveste.
Viata este asa cum este, nu e niciun păcat să ne construim o nouă realitate, doar a noastră, pe care să o trăim ca pe o poveste. În fond, asa s-au născut toate marile capodopere ale omenirii.
Mihaela Dordea
Sus